Coreea de Nord e o țărișoară înapoiată rău, ruptă de lume, cu un popor de soldați și sclavi, „strâns uniți în jurul” sfintei treimi ciuce: cei trei Kim. Amenință lumea din plictis. Ce treabă avem noi cu ei?
Gogomanilor care pun obsesiv această întrebare, le-aș scrie răspunsul cu majuscule: dacă America, partenerul nostru strategic și singura noastră speranță de securitate, „are treabă cu ei”, înseamnă că și NATO „are treabă cu ei”, chiar dacă nu s-a implicat încă în criza coreeană, iar dacă NATO „are treabă cu ei”, avem și noi „treabă cu ei”.
Dacă ne închipuim că ne va ocoli istoria, că ne putem drapa în mantra noastră – „las” că ne apără NATO” – în speranța că ne descurcăm noi și vom trece neobservați, ne înșelăm amarnic.
Eu nu cred că a început Al Treilea Război Mondial. Nici măcar că ne aflăm în ceea ce Papa Francisc numește „Al Treilea Război Mondial pe bucăți”. Cred însă că Războiul poate izbucni în orice moment. O scânteie de nebunie care se aprinde în Asia-Pacific poate aduce pârjolul până la granițele României; o provocare cât de mică, un nefericit incident minor.
Nu avem o Strategie de Apărare adusă la zi, n-am identificat pericolele, ca să ne putem defini misiunea și, definindu-ne misiunea, să putem elabora un program realist de înzestrare a Armatei.
În urmă cu câteva ore, pe un post de televiziune, generalul Degeratu – îl citez des, fiindcă e singurul specialist care are curajul să formuleze judecăți de valoare în spațiul public – avertiza: „Dacă Rusia vrea, mâine Dobrogea e no-fly zone”.